Tipuri de operatii de cancer la san

 

Pentru femeile diagnosticate cu cancer de san, operatia se face in scopul vindecarii bolii. Exista mai multe optiuni de a face aceasta operatie

si, de fiecare data cand este posibil, se fac operatii prin care se conserva sanul. In continuare sunt prezentate tipurile de operatii ale sanului care intervin in protocolul tratarii cancerului de san. 

Biopsia

Cand o femeie descopera o umflatura a sanului sau se descopera o zona suspecta in timpul unei mamografii se apeleaza la biopsie pentru a vedea daca are ca si cauza cancerul. Un chirurg preleveaza o parte a tesutului sau chiar intreaga umflatura care este mai apoi examinata la microscop. Biopsiile la nivelul sanului pot fi efectuate si cu ajutorul uni ac, acest lucru depinzand de tipul si de locul in care este localizata umflatura.

Lumpectomia (conservarea sanului)

Lumpectomia este operatia prin care se indeparteaza tumoarea prezenta si putin din tesutul care o incojoara. Operatia se face in spital si de obicei necesita anestezie locala si un sedativ usor. Lumpectomia se foloseste la indepartarea tumorilor izolate care nu depasesc 4 cm si in cazul in care tesutul care inconjoara tumoarea nu prezinta celule canceroase. Cand este insotita de un tratament cu radioterapie, lumpectomia este la fel de eficienta ca si mastectomia.

Mastectomia (Indepartarea sanului)

Mastectomia este operatia prin care se indeparteaza intregul san. Este recomandata in cazul in care cancerul nu poate fi eliminat in totalitate prin lumpectomie, pacienta nu suporta tratamentul prin radioterapie sau in cazul in care sunt prezente tumori canceroase in mai multe zone ale sanului. Aceasta operatie se efectueaza sub anestezie generala.

Mastectomia simpla sau totala

Prin mastectomia totala se inlatura tor sanul. Mastectomia totala se recomanda in cazul in care nu sunt afectati nodulii limfatici sau in cazul in care se alege opratia de mastectomie in scop profilactic.

Mastectomia radical-modificata

Prin mastectomia radical-modificata se inlatura intreg sanul si un numar de nodului limfatici aflati sub brat. In prezent este cea mai folosita operatie si este recomandata cand este prezent cancerul invaziv.

Mastectomia radicala

Prin mastectomia radicala se inlatura intreg sanul, noduli limfatici de sub brat si muschi din zona afectata. Operatia era standard cu cativa ani in urma dar acum este cea mai putin folosita.